Bãrbaţi vinovaţi de dragoste ucisã,
de glas aspru ce-a hãituit zîmbetul Ei,
prinşi în furtuna lucrurilor goale
peste care nici roua nu picurã.
Bãrbaţi spãlãciţi de Freud, Heideger,
cînd totul pãrea în dureri,
ce era însorit,
chiar explicat de multe remuşcãri,
aţi dispreţuit.
Sufocaţi de vigoarea uitãrii,
cînd Ea zvîcneşte din instrumente vrãjite,
cu muzica ei neatinsã-
stãpînã peste cearcãne
şi privelişti bãtrîne.
În preajma îngerului,
la fel de greu este sã nu mai vrei nimic.
