Plînsul tău invizibil făcea mai lucioase pietrele
ce îmbrăcau rîul.
Eram una dintre ele
şi nu auzeam
strigătele din largul tăcerii,
lăsam gîzele aurii să spună totul.
Realitatea a putrezit,
a rămas coaja visului!
De aceea n-o să te doară! N-o să te doară!
