Umbra bătrînului nu mai e
o plută pe luciul lunii,
doar ţintă lacrimilor lui
ce se zdrobesc de spătarul scaunului,
lîngă fereastră, lîngă destrămări îndurate şi păienjenişul pieirii.
Îmi duc gîndurile
către tinereţea lui devastată,
să pot salva ce n-am rostit,
propria-mi încordare
ce rupe murmurul în două.
Sîntem somnambuli de credem că altundeva lacrimile lui stîrnesc liniştea.
