Esti neîndurãtor cu propriile-ti principii, lãsându-le
sã rãzbatã si în cuvinte, desi presimti ziua când mâna
nevãzutã a regretului te va trage înapoi. Celãlalt,
dimpotrivã, se lasã zguduit de neasemuite dedublãri pe care le
încearcã, fãrã a sti încotro se îndreaptã nici chiar o secundã.
Când si când ne dezvãluie umila-i înfãptuire
nepretuitã si ne porunceste, cu zâmbetul lui compact, sã o
însufletim, fie si cu tãcerea în care se ascund delicate
împotriviri.
La urma urmei nu-i cunostem chipul slefuit de
chinurile rãtãcirii.
Nu pot sã-i neg arta de a prezida si fastul
inteligentei care-l trãdeazã, atât timp cât ceea ce poate
întelege, nu poate fãptui.
Nerãbdarea de a dovedi caricaturalul a tot ce nu se
aseamãnã cu noi e partea agresivã a disperãrii si, orice am
face, suntem un grup care suportã doar bucuria acelorasi
alcãtuiri. Miracolul asemãnãrii e din ce în ce mai rar si
orbecãim în cãutarea oricãrui detaliu al lui. Pânã sã ajung
aici, în sala unde poti sã citesti dispretul umbrelor în
oglinzi sau sã ametesti de atâtea curburi si spirale ale
mobilierului de mahon, ce se risipesc în moliciunea albastrã a
covorului, pânã aici nu am înteles cã toatã aceastã voiciune a
blândetii am dobândit-o dupã spaima ce a întârziat sã-si arate
stãpânirea.
Eram la vârsta când hazardul are hãrtile intacte;
mergeam prin locuri unde nu recunosteam decât cântecul
greierilor. Ceea ce am vãzut la lumina lunii, printre
tãisurile fricii si erorile halucinatiei, m-am strãduit sã uit
dar nu am strãbãtut nici jumãtate din rãul unei clipe.
