Oraşul mort.
... E iarnã, frig... e iarnã tristã fãrã zãpadã. Pãşesc agale pe strãzile murdare printre clãdiri vechi, bãtrâne, cu tencuiala cãzutã. Vântul şuierã prin tulpinile încâlcite şi nemişcate de viţã canadianã, amintindu-mi iar şi iar cât sunt de gol. Tainiţele sufletului îmi sunt rãvãşite de vântul cel nemişcat al morţii. Ridic privirea spre cerul cenuşiu şi soarele îmi pare geamlâcul murdar al unui sicriu imens în care ne-am nãscut bolnavi incurabili... şi boala noastrã se cheamã Timp. În jur e o lume care moare, se descompune încet, încet... dar e prea drogatã ca sã-şi simtã sfâşierea durerii.
Alerg spre centru, spre viaţã, maşinile şi tramvaiele-mi dau impresia unui joc mecanic, perfect, construit de un savant nebun.
Oameni, trebuie sã vãd oameni... sunt în piaţã... în jur sunt zgomote, cuvinte, râsete, dar totul sunã strident, fals... ca rolul unui actor lipsit de talent. Doamne! Ä‚ştia nu-s oameni... fug... mişcãrile mele au ceva artificial ca o marionetã careia i s-a defectat mecanismul... În jurul meu se formeazã un cerc de oameni ce se apropie lent şi inoxirabil. Pãşesc aproape mecanic şi mã strivesc cu bocancii lor mari soldãţeşti; pe feţele lor nu se vede ura, ci doar indiferenţa în timp ce murmurã litanic: noi suntem vii şi tu eşti mort, tu eşti mort, eşti mort, mort, mort, mort.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Un text foarte bun! Nu te dezici, îmi plac transfigurãrile tale. Textul este şi destul de îngrijit, deci se poate! Atenţie, totuşi! Cred cã ai vrut sã zici "inexorabil" în loc de "inoxirabil". Sau poate ai vrut sã zici inoxidabil", ceea ce mã îndoiesc. Sau poate e o invenţie de-a ta? Rãmân la prima variantã! Felicitãri!
nu,din fericire,orasul nu e mort...si nici oamenii din jur si nici tu,chiar daca unii pe altii asa va vedeti,e doar aproape stinsa acea scanteie magica,legatura cu cerul,cu viata cea adevarata,cu viata de dincolo de viata.Si de aceea pare ca viata aceasta...e moarta,pentru ca nu are nici un sens.Cu dragoste,un prieten.
