În viaţã ne stabilim un scop şi funcţie de structura psihicã luptãm sã-l atingem.
Poate cel mai important lucru e sã ai un scop spre care sã mergi; altfel eşti o frunzã-n vânt, o corabie în derivã, în câmpul morţii, o sinucidere lentã în mentalul inferior.
Şi atunci când ai un scop, ai şi un «drum» pe care dacã îl urmezi, viaţa e viaţã şi nu doar bântuiala unui zombi prin tãrâmul morţilor vii, cadavre zâmbitoare ce nu-şi percep descompunerea.
Dar nu suntem treji, unii ne urmãm drumul din instinct, duşi de mânã, în vis, sau în cel mai fericit caz în stare de semitrezie. Uneori el intrã în nebuloase, atunci nu mai eşti conştient, eşti dezorientat, nu vrei sã gândeşti, nu poţi sã vrei sã gândeşti... şi dupã un timp îţi dai seama cã ai ales bine, cã eşti din nou pe Drum, cã eşti Drumul mai exact. Şi cel mai crâncen e atunci când crezi cã totul merge bine şi într-o strãfulgerare conştientizezi cã mergi paralel cu Drumul.
Când te lovesc oamenii sau soarta, ori rezişti şi devii mai puternic, ori cazi : o cãdere lungã dezumanizantã, infinitã, dar pe care o simţi, eşti conştient.
Dar te ridici pentru cã eşti Om şi nimic nu poate egala bucuria Înãlţãrii şi atunci mulţumeşti Adevãratului Dumnezeu Universul viu, unic, necreat pentru cãdere şi pentru înãlţare.
Este mai greu atunci când simţi o sfâşiere în suflet, o durere inumanã, când simţi cum te spargi în mii de bucãţi şi niciuna dintre fragmente nu eşti tu şi acolo unde ar trebui sã fii tu nu mai e nimic... şi eşti conştient de asta.
Dar totul trece şi în trupul mort gãoacea sufletului - Existã. Un fior venit de dincolo, nu din moarte ci din viaţã… te naşti tu însuţi din tine, şi suferinţa devine bucurie.
Nu suferinţa e rea, ci rãu e atunci când nu poţi sã suferi... nu poţi sã te bucuri...
Renãscut ca un Phoenix, cu o precizie uimitoare cauţi din nou... moartea.
Dar sunt şi acele stãri în care nu eşti conştient de cãderea ta, nu simţi durerea cãderii pentru cã indefinibilul : esenţa ta s-a scindat de creierul şi inima ta, şi cu atât mai mult nu poţi reface totul când eşti jos, şi atunci eşti mort viu şi numai Adevãratul Dumnezeu te mai poate aduce în stadiul de om... nu mai are rost, morţii vii nu vor înţelege, oamenii oricum ştiau.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Textul este bine scris, dar mesajul este alambicat. Personal, nu am înţeles mare lucru. Este un eseu (aşa ne-ai anunţat), iar eseul fãrã un titlu e cam ca o invitaţie fãrã conţinut. Mai sunt şi unele mici scãpãri care, dacã graba de expunere nu ar fi fost aşa de mare, nu ar fi scãpat (de pildã, "niciuna dintre fragmente", "ca un Phoenix", apoi virgulele sunt cam obligatorii într-un eseu...).
