Misterul vieţii e-n floarea
ce fãrã ajutor îşi nalţã tâmpla,
furând culori şi rãspândind parfum.
Nu e în om, ce pururea de rãu gândeşte
fiinţelor din jur.
Misterul vieţii…e-n pasãrea ce cu aripile deschise
strãbate vãzduhu-n lung şi-n lat
şi-al cãrei piuit, departe-n orizont necunoscut
se-aude seara.
Nu e în omul care-ncepe dimineaţa
cercând norocul pe drumuri de metal.
Misterul vieţii stã-n clipa ce se-opreşte
la sunetul de ape ce curge-n dulce val,
stã-n cerul
care plânge sau râde, dupã vreme,
în cântecul de codri,
în sufletul cel cald.
Nu, în omul fãrã suflet,
Nu-i viaţã!
Acela-i hoit sub vânturi
uitat de-al vieţii suflu.
