revolut şi incert
oraşul
spre
searã,
ca-într-un dans
pescãruşii
mai aleargã-într-o doarã,
frunze cad
semne triste
prin grãdini somnoroase,
lacrimi
fãrã
batiste
transformate-n grimase...
lângã mare,
nisipul
neatins
mai viseazã
la sãrutul fierbinte
al iubirii
cu gust
de amiazã
pe falezele stinse
un ecou despletit
al risipei de ceaţã...
parcã
fãrã sfârşit
singur sunt
peste mare,
înainte de vis,
luna
trece
şoptind
un poem
compromis
aprinzând
între valuri
strãvezii
felinare
