iatã,
credinţa mea,
o câmpie
legãnatã de valuri,
spre searã,
munţii-nalţi sunt icoane
iarã cerul,
pare sã fie,
rãstignitã dorinţã
între candeli
de cearã...
prin ferestre-arcuite
încã marea se vede,
scânteindele-i valuri
ard sub luna de-aramã,
tu...poţi singur sã crezi
chiar de nimeni nu crede,
zboarã-ţi visele ziua,
nu le da nopţii vamã...
iatã,
sufletul meu,
în oglindã,
respirând spre amurg,
rãvãşite lumini,
turn de veghe
prin lumea
ce se trece pãlindã,
amintiri şi iluzii
nevãzute de spini...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O "respiraţie" inspiratã, cel mai probabil, din credinţa în poezie. Îmi place imagistica ta din versuri sugeratã în contexte de reflecţie profundã. Felicitãri!
