Din urgia ãstor vremuri
Ne vom ridica vreodatã?
Deşteptând în noi tãria
Neatinsã şi curatã
A credinţei în iubire
Şi în sfântul nostru neam
Bravi urmaşi ai nemuririi
Sã fim iarãşi cum eram
Fiii dragi ai lui Zamolxis
Zeu al tainei necuprinse
Cãutând doar adevãrul
Printre nãluciri aprinse
Oare vom gãsi vreodatã
Drumul drept cãtre luminã?
Sau, orbecãind prin bezne
Nu vom şti când va sã vinã
Întrupat într-un luceafãr
Domnul veacurilor toate
Aducându-ne cuvântul
Ce-a zidit eternitate
Tot ce-a fost o sã mai fie
Timpul nu are sfârşit
Dulcea noastrã ţarã vie
Prin Mihai s-a infinit
Şi, din vremea cea rãmasã
De trãi, cât va mai fi
Noi prin Eminescu numai
Plai de dor vom fãuri
