Aproape fãrã motiv
şi neliniştea asta stingherã
a vântului
acum la final
de februarie
când fluturii încã dorm
prin vise de îngeri
nu mã pot concentra
spre nimic
zilele trec
într-un singur sens
fãrã gust
de eternitate
nici lumina parcã
nu mai vrea
sã se vadã
în oglinda amiezii
doar cântecul
vine de-odatã
şãgalnic
dar
fãrã de patã
strãlucitor şi gingaş
de departe
de dincolo de teama
nãtângã
şi fãrã de moarte
doar cântecul
cerului
nãscut din pãmânt
renaşte prin frunzele
copacului sfânt
iar Eva
seninã
pe Adam îl coboarã
din ziua de ieri
în frumoasa grãdinã
renãscând
primãvarã
