Eminescu e tãcerea dintre infinit şi vreme
Steaua care-a fost sã fie şi cândva o sã ne cheme
Buciumul ce cântã seara peste dealurile noastre
Lacul codrilor de tainã, cu privirile-i albastre
Eminescu este roua unei dimineţi de varã
Sufletul acestei naţii cu speranţe-n viitor
Eminescu-i legãmântul între Dumnezeu şi ţarã
Drumul cãtre nesfârşire pentru mândrul tricolor.
Eminescu e România într-o zi de sãrbãtoare
Domn al gândurilor noastre spre iubire şi iertare
Eminescu este darul cerului cel bun şi sfânt
Blând luceafãr de luminã ce renaşte prin cuvânt
