De mii de ani se-adunã necredinţa
Iar astãzi vrea sã fie chiar reginã
Împerechind cu viaţa, nefiinţa
Trãgând cortine reci peste luminã
Stau îngerii cu teamã la ferestre
Privind cum tot mai singuri vrem sã fim
Nici nu ne pasã dacã timp mai este
Cu fricã doar, trãim...sã nu murim
O singurã salvare mai avem
Sã ne oprim din drumul care duce
Spre al nimicniciei trist blestem
Îndepãrtându-ne de calea cãtre cruce
Sã ne trezim cu ochii cãtre soare
Dând necuprinderii tot ce ne mai desparte
Încrezãtori în legea etern nepieritoare
A cerului ce calcã cu viaţã peste moarte
