Mai crede, oare, cineva-n luminã?
Sau totu-i doar o beznã efemerã
În care flacãra se stinge şi se-nchinã
Lãsându-ne pustii, în altã erã.
Mai crede, oare, cineva-n cuvântul
Etern, din care s-au clãdit cu trudã
De Dumnezeu, şi cerul şi pãmântul
Sau e tot neamul cu minciuna...rudã?
Mai crede, oare, cineva-n mândria
De-a fi strãjerul gliei strãmoşeşti?
Sau pentru nimeni, astãzi, România
Nu mai înseamnã plaiul sfinţilor cereşti.
Mai crede, oare, cineva prin lume
În adevãrul tainei nerostite?
Sau am ajuns doar un motiv de glume
Şi, peste timp, speranţe irosite.
Şi-atunci, sã ne mirãm cã peste toate
Au nãvãlit, azi, duhurile rele?
Când nici mãcar credinţa nu mai poate...
Sã ne întoarcã ochii cãtre stele...
|
