Pãmântul e o scenã plutitoare
În visul unui zeu demult plecat
Sã caute prin infinit iertare
Acelora ce cred cu-adevãrat
Cã viaţa-i doar un semn de întrebare
Slujind cuvântul cel dintâi chemat.
Din semne inegale parcã timpul
Creeazã pentru astãzi noi ispite
Adãugând speranţei anotimpul
Cumva uitat al toamnei risipite
Şi doar prin sine însuşi, cel ce bate
La poarta neuitãrii cu ardoare,
Va reuşi prin cântece curate
Sã afle taina clipei muritoare
Iar din adâncuri încã neumblate
Sã readucã zâmbet şi candoare
