Au început sã cadã
fulgi inegali
pe strãzile triste
crengi somnoroase
desenând pe trotuare
imagini de nimeni
înainte vãzute
aşernându-se lin
pe-ale iernii altare
nici pãsãrile nu mai cântã
la fel
nici îngerii parcã
nu mai zboarã
aproape de noi
doar vântul plesnind
cu aripa-i de-oţel
prevestind peste zile
avalanşã de ploi
februarie cu haine puţine
încercãnat şi târziu
departe de mine
de noi şi de tine
februarie încã
atât de pustiu
ca un cântec
pe care
nu credeam cã-l mai ştiu
