Am ostenit sã numãr
pãdurile plecate
din poveşti
e gol peronul
gara-i foarte tristã
şi nu mai ştiu
prin care vis mai eşti
îmi spui mereu
cã, totuşi
nu se poate
şi chiar de mîine
vom plãti uitarea
atâtor vremuri
pline de pãcate
reîntâlnindu-ne
cu cerul şi cu marea
Am ostenit sã caut
prin nisipul
zãpezilor topite
care-am fost
vreun nestemat
al marilor ursite
un gând senin
aducãtor de rost
Pustiu e cerul iernii când stãpânã
pe trupul îngheţatei zile stã ninsoarea
ianuarie din umbre îşi adunã
puterile zidindu-şi nepãsarea
