Poate n-am ştiut sã numãr toate zilele ce-au fost
Nici n-am învãţat cã timpul uneori nu are rost
Nu regret c-au fost şi clipe în care-am rãtãcit
Sau temându-mã de viaţã...zilnic am murit
Poate multe rãsãrituri fost-au fãrã mine
Aşteptând furtuni în pragul unor vechi destine
Printre stele desenându-şi drumul infinit
Neştiind cã începutul e mereu sfârşit...
Poate n-am vãzut scânteia pregãtitã sã cuprindã
Malurile dintre valuri şi furtuna suferindã
Dincolo de ale toamnei întrebãri şi neputinţe
Rãscolind prin neuitarea încãrcatã de dorinţe
Poate prin cuvânt şi tainã este luminatã clipa
Şi din patimã rãmâne mult prea des numai risipa
Dar din toate ce vreodatã ştiu acum cã am greşit
Cea mai tristã a fost ziua în care tu nu m-ai iubit
