Din câte vremuri oglindite-n stele
Am numãrat tot încercând sã fiu
Luminã despletitã în cuvinte
La fel ca cei ce cred cã totul ştiu
Puţine clipe-am rostuit, în tainã
Spre-a nu se pierde,poate, niciodatã
Un adevãr ce singur nu se spune
Mulţimii ce-i în piaţã adunatã
Trist uneori, miracolul puterii
De a întoarce timpul înapoi
Pe tronul gol stã frica de-a cunoaşte
Când pacea-i în adâncuri tot rãzboi
Nici nu se ştie freamãt mai de seamã
Decât al zilei trup crescut în sine
Fãpturi de vis ce încã te mai cheamã
Departe de ce-i rãu sau de ce-i bine
Din câte vremuri, împletind ursite
Am petrecut tot cãutând cãrarea
Spre liniştea dintâi a nefiinţei
Când cerul şi pãmântul nãşteau marea
În trup de vis am întâlnit adesea
Speranţa unei clipe trecãtoare
Popas etern între iubiri pãgâne
Cerşind odihnã vieţii, şi iertare
Iar stelele se-adunã-n oşti pe ceruri
Când vremurile, toate, s-au sfârşit
Uitând de calendare blestemate
Milenii adormite-n infinit
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
O poezie adanca pe care am citit-o si recitit-o cu placere.
