Suspinã vântul rãtãcind printre himere
Tãcerea se-adunã ostenitã, parcã fãrã sã vrea
Au rãmas pe nisip amintiri efemere
Despre cântecul verii, povestind iubirea mea
Pentru tine, aşa cum a fost, câteva vieţi
Numai cã tu ai plecat peste clipe, zburând
Şi-n urma ta nu mai sunt nicãieri dimineţi
Doar cenuşa uitãrii lângã cer fluturând
Ce inimã tristã are toamna aceasta
Nedespletitã încã de vânturi şi ploi
Ca un tablou inegal pictat pe fereastra
Unui drum cenuşiu cãtre toamna din noi
Şi nu te mai caut şi nici nu mai vreau
Sã respir necuprinsul din privirile tale
Rãmân şi mã pierd în oglinzi ce nu au
Decât toamna din noi ca o singurã cale
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Versuri cu un limbaj poetic deosebit! Imi aminteste de Nichita.
