despre ce sã mai vorbim
prietene
banii nu dorm niciodatã dezveliţi
ascunde-ţi privirile
prietene
ochii banilor te pot orbi
te pot ucide
te pot da
uitãrii
dincolo de neliniştea lor...
verdele câmpului
cerul unduit de miracol
aş vrea
sã mã crezi
prietene
timpul este cu totul altceva
decât ţi s-a tot povestit
timpul este Dumnezeu
mutat în sufletul tãu
pentru o secundã-luminã
nu-l pierde
nu-l irosi în frânturi de ispitã
timpul de foc al creaţiei
este singura ta avere,
prietene
toate se duc
iubirile, ura, averile,
frunzele toamnei
zãpezile ultime
conturi şi carduri
şi valuri şi farduri
preşedinţi şi miniştri
se duc tot mai des fãrã de rost
ca şi cum niciodatã n-au fost
adeseori şi speranţele pier
ca nişte drumuri rãtãcind cãtre cer
doar timpul rãmâne
unic şi sfânt
veşnic creator
de mister