Era târziu în ceruri, Dumnezeu ostenise
Îl tot întrebau depre timp, despre vreme
Ori cum se interpreteazã o mulţime de vise
Dintre cele pe care nimeni n-a dorit sã le cheme
Îmbrãcaţi în frunze ruginii veneau îngerii
Şoptindu-şi numele înaintea vântului
Coborând precum zborul cãtre vãile plângerii
Înainte şi dincolo de liniştea pãmântului
Suspinând se porniserã parcã şi sfinţii
Sã înduplece Domnul cuvântului,
Cu rugãciune de tainã ce-au ştiut-o pãrinţii
Şi-au adus-o spre noi pe aripile cântului
Iartã Doamne furtuna ce-i pornitã prin lume
Şi întoarce-ţi iubirea pentru neamul cãzut...
Implorau sfinţi şi îngeri, unii fãrã de nume
Iartã-i Doamne pe oameni, cã nu ştiu ce-au fãcut...
Tãcuse tot cerul între porţile-nchise
Nicio urmã de plânset n-a mai fost auzitã
Nevãzut, neştiut, Dumnezeu ostenise
Şi plecase a toamnã peste lumea cernitã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Poate cã îngerii nu sunt decît gândurile bune care vin cãtre noi, ajutându-ne sã
iertãm mai uşor, sã uitãm rãul îndurat, sã ne gândim mai des şi cu dragoste la cei din jur.
rãscolitoare poezia ta , elbi, am citit-o imediat dupã *metamorfoza * lilianei, parcã v-aţi înţeles sã mã rãvãşiţi, spune-mi, tu ştii, Dumnezeu a ostenit, sau noi l-am uitat