De fapt, cu Nicolas nu avea nicio treabã, îl cunoştea doar de câţiva ani buni, dintr-o varã
mirificã în care, purtat de cine ştie ce curenţi din cei ai sorţii, ajunsese sã lucreze ca ajutor
de ospãtar la unul din cele mai selecte restaurante din Bucureşti, Athenee Palace, fiind foarte
tânãr lucra numai în turele de dimineaţã, de la nouã la cinci, apoi era liber, sã cutreiere
oraşul, descoperindu-i în fiecare searã feţe nevãzute, pline de farmec, parcurile pline de
parfumurile coapte ale verii, bulevardele turmentate de cãldura de peste zi, librãriile înţesate
de cãrţi, începuse sã citeascã din ce în ce mai mult, aproape tot ce-i cãdea în mânã, sfãtuit
ce-i drept şi de un foarte bun prieten, poet din noua generaţie, boem şi veşnic îndrãgostit de
femei cãrora le dedica nesfârşite poeme, uşor turmentaţi de farmecul serilor de varã colindau
Cişmigiul recitând versuri dedicate ad-hoc frumuseţilor întâlnite pe aleile parcã nesfârşite ale
bãtrânului parc.Fumau ţigãri fãrã filtru, cu gust sãrat-amãrui, expirând fumul sub formã de
rotocoale ce pluteau diafan timp de câteva secunde, înainte de a se risipi printre umbrele
foşnitoare ale crengilor ce dansau leneş ca înainte de culcare.Ştefan, poetul, mai bea şi câteo
bere şi atunci devenea volubil, declama cu vocea lui rãguşitã poeme din marii creatori români,
dupã a treia halbã trecea deja la teatru ori la eroii neamului, Octavian învãţase şi el o sumedenie
de texte care îl tulburaserã, târziu în noapte sfârşeau prin a recita la unison vreun fragment
din Scrisoarea a III-A, Luceafãrul ori Noi vrem pãmânt…
Într-o bunã zi fu oprit de Nicolas pe aleea care ducea sinuos la intrarea în zona de lucru a
restaurantului, pleca de la slujbã iar celãlalt tocmai venea, el lucrând de regulã în tura urmãtoare,
de searã, încheiatã de cele mai multe ori târziu dupã miezul nopţii, Octavian avea sub braţ un
volum abia cumpãrat, Platon-Dialoguri, se cunoşteau din vedere tot întâlnindu-se la schimbul de
turã dar de vorbit nu vorbiserã niciodatã
-Ia te uitã, exclamase Nicolas, recunoscând probabil coperta cãrţii, bravo domnule dragã, ia te
uitã ce mai citeşte picolimea românã, n-aş fi crezut…
Fãcurã cunoştinţâ, îl chema Nicolas Clatel, nume ciudat, mai rar întâlnit, cu iz franţuzesc, treptat
au început sã discute despre cãrţi, era pasionat de cultura indianã, citea cãrţi în sanscritã, dar şi în germanã, francezã, italianã, englezã ba chiar şi în arabã, Octavian îl îndrãgise destul de repede
şi o vreme întrerupse întâlnirile cu Ştefan, întârziind cu noul prieten prin diverse librãrii şi expoziţii
de artã, ascultând poeme din lirica germanã Schiller, Heine, Goethe, bucurându-se de Shakespeare
recitat în original apoi de Rimbaud, Verlaine, Hugo şi mai ales Baudelaire despre care aflã
o mulţime de lucruri.Vara trecuse pe negândite, odatã cu septembrie terasa restaurantului
se cam golise de lume, mesele s-au strâns într-o bunã zi, restaurantul era pustiu pânã spre
searã când venea deja tura urmãtoare, Octavian începuse sã se plictiseascã şi, în final, se
hotãrî sã plece de acolo, un profesor de la liceu-era în clasa a XI-a, la seral- îl tot bãtea la cap
cã nu are ce cãuta ca simplu ajutor de ospãtar la o cârciumã, oricare ar fi fost ea, sã se ducã
domnule sã înveţe o meserie serioasã, la o fabricã sau uzinã mare din Bucureşti, sã înveţe
carte ca lumea, sã facã o facultate, nu sã şteargã mese şi scaune, pahare şi farfurii toatã viaţa.
Mai mult profesorul îi propusese sã se angajeze la el, la IMUAB, un colos industrial din platforma
23 August, o sã-l ia la atelierul de proiectare, sã deseneze tot felul de chestii din interiorul
nevãzut al maşinãriilor, zis şi fãcut, spre sfârşitul lunii decembrie îşi fãcuse lichidarea de la
restaurant, peste câteva zile, în prag de Crãciun revenise pentru nişte hârtii şi într-o doarã
întrebase pe unul din şefi de salã despre Nicolas.
-L-au arestat, dã-l dracului de nenorocit, îi rãspunsese privindu-l ciudat grãsanul cu papion
la gât şi cu o mustaţã cãrãmizie de care era foarte mândru
-Cum adicã l-au arestat, se trezise vorbind tânãrul contrariat şi surprins din cale-afarã
-Hai, doar nu te-oi face cã nu ştii ce poamã era stricãciunea
Nemulţumit de rãspunsuri şi deranjat de tonul agresiv al mustãciosului, Octavian îi întorsese
spatele şi pornise hotãrât spre ieşire dar auzi şi ultima replicã, pe un ton insinuant şi chiar mustrãtor, fãcându-l sã rãmânã de-a dreptul interzis în cadrul uşii
-Doar nu ţi-o fi tras-o şi ţie haimanaua dracului…
Şi o bunã bucatã de vreme nu mai ştiu nimic despre Nicolas.
