De o bunã bucatã de vreme, chiar dinainte de a-şi fi cumpãrat maşinã, drumurile cu metroul nu-i mai fãceau nicio plãcere ba chiar dimpotrivã,aglomeraţia de nedescris, vuietul lugubru al garniturii la apropierea de staţie, de multe ori chiar şi chipurile cenuşii ale celor din jur, îngrãmãdiţi ca sardelele în orele de vârf, îi produceau o stare ciudatã de agitaţie şi disconfort interior culminând uneori cu mici atacuri de panicã, nemaisuportându-se brusc în pântecele de beton şi fier al oraşului cobora indiferent de staţie, pãrãsind cât mai grãbit întortocheatele galerii, continuându-şi drumul pe jos sau cu alt mijloc de transport.
Din fericire în ziua aceea cãlãtoria se defãşurã fãrã vreun incident anume, era destul de relaxat, pregãtindu-se oricum sufleteşte pentru ceea ce avea sã urmeze la servici.În foarte mare grabã,aproape în fugã, urcase cele câteve sute de trepteale scãrilor pânã la ieşirea de lângã magazinul Unirea, apoi, tot cu paşi mari traversã pe trecerea de pietoni chiar dacã verdele semaforului se schimbase deja în roşu, începuse o boare de vânt şi un stol de frunze ruginii seaduna lângã trotuarele gri, montate cu numai câteva sãptãmâni în urmã, era foarte-foarte târziu, deja opt fãrã zece, aşa încât prezenţa lui Nicolas în dreptul intrãrii în curtea firmei la care lucra avu darul sã-l enerveze de-a dreptul. Abia dacã îi rãspunse la salut explicându-i în câteva cuvinte, rostite aproape din mişcare, cã este foarte grãbit şi nu poate sta de vorbã.Descumpãnit şi uşor îngrijorat, Nicolas încercã totuşi sã-l reţinã:
-Am vrut doar sã te vãd, Octavian, ştii bine cã nu mai am de unde sã te sun, nu mai ştiam nimic despre tine, nu te supãra...
Era palid la faţã, cu cearcãne mari în jurul ochilor, nici hainele pe care le purta nu arãtau prea bine, pãrând mai degrabã
luate de prin tomberoane de gunoi, ponosite şi murdare, impresionat Octavian se întoarse întinzându-i mâna
-Te rog sã mã scuzi, prietene, dar am o zi foarte proastã, mi-au furat azi-noapte bateria de la maşinã, metroul a mers prost
şi sunt deja într-o foarte mare întârziere, cred cã ţi-am mai povestit cât de strictã e treaba cu prezenţa la noi
-Poate la patru, când ieşi, sã bem o cafea, îndrãzni celãlalt cu ochi rugãtori şi plini de speranţã
-E o idee se grãbi sã-i rãspundã Octavian, fãrã sã stea pe gânduri, întinzându-i din nou mâna
-Şi …pânã atunci, vreo câţiva lei, sã-mi iau şi eu nişte ţigãri, îmi împrumuţi şi mie, te rog fumos
Scotocindu-se prin buzunare gãsi o bancnotã de cinci le pe care i-o întinse, îi fãcu semn cu mâna şi porni spre poarta
verde în spatele cãruia desluşise deja silueta preamãritului Obreja, şeful de personal care pãrea cã stã acolo doar în aşteptarea
lui, intrã în curte salutându-l politicos şi încetinindu-şi mersul în aşteptarea obişnuitelor vocalize pline de critici şi chiar de
ameninţãri adresate de regulã celor care fãceau marea greşealã sã întârzie la program.
Spre surprinderea lui piticul negricios(aşa arãta, cu scuzele de rigoare, marele şef de personal) îi rãspunse destul de amical la salut
Iar apoi dupã ce trase adânc din obişnuita ţigare îl informã pe un ton conspirativ şi cu ovoce abia şoptitã de parcã s-ar fi ferit sã-i
mai audã cineva cuvintele:
-Vezi cã te aşteaptã cineva la şefu ãl mare, mergi matale fuga-fuguţa cã astora nu le place sã aştepte…
Era şi bucurie şi ameninţare în vorbele venerabilului, Octavian încercã sã nu-şi imagineze despre ce putea fi vorba, oricum
nu se putea aştepta la nimic bun, cu inima bãtându-i din ce în ce mai tare se îndreptã spre secretariat unde madam Nuţi, şefa
de cabinet pãrea şi ea sã-l aştepte fãcându-şi cu mare atenţie ungiile şi privindu-se din când în când intr-o oglinjoarã
pusã cu grijã pe un colţ al imensului birou plin de telefoane.
-Haide dragã, pe unde naiba umbli, te aşteaptã şefu, stai sã te anunţ, apoi, ferindu-şi unghiile proaspãt date cu lac,
ridicã receptorul apãsã un buton şi cu o voce dulce, cât putea ea de dulce, rosti :Şefu, a venit Octavian, da, sã intre, da, da,
puse receptorul negru în furcã şi indicându-i o tavã de pe birou cu nişte pahare şi o sticlã de apã mineralã îi porunci tânãrului:
-Intrã la şefu dar ia şi tava cã mi-au cerut nişte apã mineralã şi vezi cã eu am mâinile ocupate, haide mãi, mişcã-te odatã!...
Emoţionat la culme, strãduindu-se din rãsputeri sã nu-i tremure mâna în care luase tava, în timp ce cu cealaltã apãsa clanţa
uşii capitonate, fãrã sã mai ciocãneascã aşa cum ştia cã se obişnuieşte, Octavian pãtrunse în imensul birou al şefului cel mare,
se fumase mult în încãpere, mirosea a ţigãri bune, americane, Kent dupã pachetul aproape gol de pe mãsuţa de lângã biroul imens,
îngânã un SÄ‚ TRÄ‚IŢI care , parcã nu era al lui, aşezând cu atenţie tava de inox lângã pachetul de ţigãri. Directorul general, şeful cel mare, se fãcu o vreme cã citeşte ceva, extrem de preocupat, într-un târziu ridicã privirea spre tânãr şi rostind cu vocea lui gravã, profundã de fumãtor adevãrat şi, în aceeaşi mãsurã, de aprig consumator de alcooluri distilate:
-Octaviane, ţi-l prezint pe domnul colonel Udrea de la IGP, vrea sã discute cu tine nişte treburi, mergi te rog cu dumnealui în biroul
de protocol şi vezi ce lãmuriri îţi cere,apoi se ridicã cu greutate din fotoliul ce îi suportase fundul mult prea mare, fãcu doi-trei
paşi pânã în dreptul colonelului, îi strânse mâna foarte cãlduros, continuînd :-Don colonel, mi-a fãcut o foarte mare plãcere sã vã revãd, mai poftiţi pe la noi, sunteţi orcând binevenit, vã rog sã mergeţi cu ãsta micu sã vã lãmuriţi toate socotelile
-Mulţumesc, mulţumesc tovarãşe director îl înţepã delicat ofiţerul, întorcându-se sã-l urmeze pe Octavian care se pregãtea sã iasã
-Ia mãi şi apa mineralã, cã pentru domnul colonel o cerusem, cã-i era sete, şi luaţi vã rog don colonel şi ţigãrile şi zi-i bãiete lui Nuţi sã vã facã şi câte o cafea bunã şi sã-mi aducã şi mie una Octaviane, mare şi fãrã zahãr, ştie ea cum, apoi închise uşa în urma lor.
În biroul de protocol urmarã câteva minute de linişte stânjenitoare, colonelul îşi aprinse dezinvolt o ţigarã fumând preocupat un timp,
şi abia dupã ce Nuţi aduse cafeluţele anunţându-i cã pusese ea şi zahãr, îl privi fix pe Octavian şi începu sã vorbeascã.
-Deci matale eşti tovarãşul Niculescu Octavian, salariat al…în funcţia de …student la seral la facultatea de….,apropo, e greu tovarãşe la
seral, ziua servici seara şcoalã, trebuie sã fie obositor…şi continuã fãrã sã aştepte vreun rãspuns, tovarãşul director general mi-a
vorbit în termeni foarte generoşi despre mata, aş putea spune chiar cã te apreciazã…
Octavian sorbi şi el din cafeaua încã fierbinte, parcã ghicindu-i gândul ofiţerul îi întinse pachetul de Kent:
-Ia domnule şi tu o ţigarã d-asta bunã, e foarte drãguţ directorul, galant, întotdeauna pune pe masã o cafea adevãratã, o ţigarã
ca lumea, aveţi un mare noroc cu aşa un şef de treabã…
Fumarã îndelung ca doi şahişti în faţa tablei, aştepţând fiecare mutarea celuilalt.
-Tinere, avem douã teme de discutat, una cu caracter, sã zicem aşa, oficial şi una mai…puţin oficial dar poate mai delicatã.
Emoţionat, Octavian sorbi din ceşcuţa pe fundul cãreia mai era foarte puţinã cafea, simţind cum inima îi bate tot mai puternic
-În primul rând te informez cã eu sunt cel care trebuie sã dea un aviz favorabil sau… nefavorabil cererii dumitale(devenise
dintr-o datã rãutãcios şi sarcastic) de a pleca în Suedia, în excursie la invitaţia unor prieteni de familie.
-Şi în al doilea rând…,îşi permise tânãrul sã puncteze, ceva mai eliberat de presiunea emoţiilor
-Şi în al doilea rând…se pare cã mata ai o relaţie cam…serioasã cu fata şefului meu, adicã, respectiv, domnişoara Daniela,fiica
tovarãşului general maior Vasile Manolache, şeful meu, dupã cum am menţionat deja.
Stãpânindu-se cu greu sã nu râdã, Octavian încuviinţã cu gravitate, plecându-şi privirile cu un aer de vinovãţie totalã
-Într-adevãr, tovarãşe colonel, douã teme…extrem de serioase.
|
