Nici norii nu mai au culoare ca de nori
Statuile doar lãcrimeazã pe-nserat
Mã-ntreb de nu cumva ne rãtãcim adeseori
Tot cãutând un drum pierdut, de mult uitat
Par tot mai şterse literele care
Ne-au scris povestea-n dimineţi strãine
Abia de se mai simte pe cãrare
Parfumul tãu în liniştea ce vine
Nici cerul nu mai e precum a fost
Plecat-au îngerii cu muzica de sfere
Şi orele trec parcã fãrã rost
Ca într-o repetabilã cãdere
Şi suspinând s-a-nchis oglinda sub cortina
Uitãrii ce-a învins tot ce eram
Privindu-mã întrebi a cui e vina
Cã n-am ucis tristeţea când pluteam
