Singurã
marea,
tãcere-n furtunã
legãnând anotimpul
speranţei eterne,
val dupã val
tot încearcã sã spunã
despre clipa pierdutã
ce-n adânc
se aşterne
Singurã
marea,
neştiutã iubire
sãrutând parcã cerul
rãtãcit printre şoapte
când e luna
mireasã
pentru soarele mire
iar lumina-i stãpânã
fãrã teamã
de noapte
Singurã
marea,
ca un plâns de chitarã
lângã malul cu urmele paşilor tãi
ce-au rãmas ca un semn
peste ultima varã
numai dorul
ştiindu-l
printre îngerii sãi
