ca soarele de pe cer strãlucind
cu dimineţile încã senine
adãugându-se lumii
liber ca şi zborul
în sine însuşi
zâmbind
cântând
jubilând
la fiecare
miracol
al soarelui
ce apune
fãrã nicio teamã
şi plin de speranţe
cu ochii
înlãcrimaţi
de iubire
fiecare zi
doar luminã fiind
aşa trãise poetul
o vreme
o clipã
un vis
pânã când
se întâlnise cu monstrul
cenuşiu al iluziilor
pierdute
undeva
la marginea zilelor
înainte
de ora finala
hohotind cu dispreţ
şi dezvelindu-i genunea
în care se pierde eternul
stãpân al nimicului
se arãtase preablând
oferindu-i în dar
toata marea uitãrii
şi ura
şi teama
neantul...
singur
poetul
la marginea zilelor
cântând
împotriva
nimicului care
adunându-şi
puterile
urca
peste lume
cu trup
tot mai mare
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
trebuie sa fie minunat
sa poti spune totul despre nimic
poti sa imbratisezi
orice adevar
