de parcã nici nu aş fi dormit
aşa m-am sculat
cu cenuşiul norilor
între pleoape
încã aproape
marea foşnind
mãtãsoasã
botezând
soarele
precum şi astãzi
în fiecare zi,
necunoscut
oraşul
alergând
sub roţile
flãmândelor maşini
dotate cu motoare
şi cu spini
dar eu
simt
cum geme pãmântul
sub palmele seci
ale umbrelor noastre
şi jur cã nu mint
dar încã aud
gândurile
castanilor
plângându-şi frunzele
şi florile
pierdute
în
crud
mãcelul
toamnei
ce s-a dus...
cumpãr
o pâine
cerşetorului
din colţ
şi-i plâng deznãdejdea
tãcutã
a mâinii
întinse
ca un vânt de primãvarã
privirile tale,
speranţa
rãmâne
uşa noastrã
deschisã
cãtre
luminã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
"cumpãr
o pâine
cerşetorului
din colţ
şi-i plâng deznãdejdea
tãcutã
a mâinii
întinse"
Imi dai impresia ca la tine creatia e ceva firesc; emotiile zilei sunt ceva firesc. Te felicit sincer.
