Într-o zi
îmi voi ispãşi patima pentru iarnã
nu departe de glasul ruginit al strãmoşilor.
Va ninge cu fulgi grei
ca nişte rochii de dantelã
şi pretutindeni vor rãsuna chiote
de nuntã;
focuri de stele
vor incendia vãlul negru al nopţilor.
O iarnã ca aceea
cu altare
pe care berbecii
se vor coace cu burţile strãpunse,
cu brazi cât nişte portaluri de cetinã
care-şi vor lãcrima tãmâia
pe ziduri crenelate de biserici
şi pe feţe osoase de sfinţi,
sufletele noatre plecate la sãniuş
cu greu vor mai putea cunoaşte.
