Ceva ce trãieşte în luminã
şi nu încearcã sã afle drumul spre întuneric
Ceva ce cãlãtoreşte pe aripile unei pãsãri
mumificate în aerul rece
de deasupra pãdurii de pin
care-şi împrãştie verdele îmbãlsãmat
de-a lungul cãii ferate spre sud
care se ia la trântã cu distanţele dintre inimi
şi cu uriaşe hangare în care mâini pricepute
depoziteazã speranţa
odatã cu baloţii galbeni de grâu şi de secarã
Acel ceva mult prea omenesc
care nu intrã niciodatã în hibernare
ca o frunzã viteazã
ce trãieşte pe ramurã
luptându-se cu oştile gerului
Acel ceva care poate cã este un pod de sevã
arcuit între douã anotimpuri
respiraţie şi sufocare
Ceva cãruia nimeni nu-i cunoaşte vârsta
decât dupã inelele de sub scoarţa inimii
şi totuşi chiar şi atunci
cu o mare aproximaţie
Ceva ce nu este nici plantã, nici animal
dar care înfloreşte şi zboarã
şi se strecoarã ca aburul
din respiraţie în sânge
acel ceva ca o boalã niciodatã îndeajuns de lungã
de o incurabilã frumuseţe
Acel ceva care poate fi fericirea
