În seara aceea
vara şi-a dat ultima suflare
sub povara ciorchinilor,
în lumina oţelitã a apusului
sub ochii umezi ai îndrãgostiţilor
împovãraţi de curcubeul din inimi,
şi-a chemat laolaltã ultimii greieri,
sãtui de cântec pânã-n buza zorilor,
şi melcilor ferecaţi în adâncul cochiliilor
le-a spus pentru ultima datã sã iasã
peste câmpuri,
într-o lungã procesiune,
poate aşa o sã plouã,
în cele din urmã,
şi inima omului o sã-şi înmoaie asprimea
sub duhul vinului,
iar despãrţirea, în loc sã rãmânã
o hidoasã amintire a verii,
îşi va îndrepta pasul crãpat
spre omãtul inimii tale.
