Vine o vreme
când firul de nisip de sub pleoapã
îşi cautã drumul înapoi,
când zgura din gâtlej
doreşte sã se întoarcã în ţãrânã,
iar cugetul
vrea sã-şi arunce în praf amintirile.
Alungã timpul la marginea memoriei
şi şterge colbul
de pe urmele paşilor tãi-
te vor privi chipurile-oglinzi
ale unei fericiri
pe care o vei avea întreagã
atunci când vei învãţa
sã nu mai priveşti înapoi.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Aceasta sã fie? E timpul? Aşa începe un nou drum? Lãsând povara cugetului în grija Cerului? Sã privesc clipa şi sã o frãmânt precum olarul ... amforele sale, în care se vor sparge pe un ţãrm valurile sufletului meu.
îi mulţumesc lui Vlacos pentru comment. Vorbeam, evident, de amintirile apãsãtoare şi, în orice caz, nu am cum sã gândesc cã trectul nu este sursã pentru prezent şi cã nu trebuie sã ţi-l asumi. Mai citeşte o datã şi ai sã înţelegi!
