Ca o umbrã vicleanã
în amiaza lâncedã
pluteşte peste gardul pietruit
cu atâţia snopi de luminã
Maşinãrie de tors firul nentrerupt
al zilelor
şi al nopţilor
Sfinx care înnoadã şi deznoadã
şiretenii fãrã cusur
îşi alintã trupul
cu mângâieri chemate
de la începutul timpului
deşi se abandoneazã prezentului
iar la vremea dragostei
îşi cheamã perechea
cu orãcãit de copil
