Aerul pe care-l respiri este scrum si pulbere.
Pãrul ţi se prelinge pe umeri
atingînd în cãdere claviatura.
Nu mai scrie acum -
Tancurile intrã în oraş.
Lasã-ţi mâna sã se nãruiascã în colbul camerei.
Gândul tãu e ultima redutã,
Ultima intimitate
ce nu va fi niciodatã violatã
Nici de cãtre unii,
Nici de cãtre alţii.
O poezie care respirã solitar, fãrã intubaţie. Ceea ce înseamnã cã încape în sacul cu daruri frumoase, pentru a ajunge sã fie degustat, zic eu, şi "de cãtre unii", şi "de cãtre alţii".
