Am un prieten bun,
Care nu va muri niciodatã în inima mea,
Care nu mã va uita niciodatã
Şi pe care îl întâlnesc întotdeauna
în drumurile mele.
El luptã pe viaţã şi pe moarte
Cu tavanul care se surpã,
Cu iarna care abia se mai mişcã printre ramuri,
Luptã pânã la capãt cu amintirile nimicitoare.
Într-o zi l-am vãzut învins, cãzut, umilit
Si am crezut cã mã va pãrãsi,
Cu turma lui de gânduri naive,
Cu priceperea si ignoranţa lui infantile.
â€Nu mã lãsa aşaâ€, i-aş fi zis,
Dacã nu i-aş fi simţit inima galeşã
Bãtând încã lângã godinul rãcit
De lângã alcoolicul sãu tatã
Care pãşea pierdut într-o lume fantomaticã,
Fãrã sã-i dea prin gând cã pleacã
Necunoscîndu-şi un fiu -
Încã unul
Dintre atâţia alţii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mulţumesc tuturor pentru comentariile adaugate şi vã aştept în continuare.
Acest poem m-a convins. O frânturã din realitate, crudã şi enigmaticã, rece dar şi pilduitoare, ce atinge cãldura sufleteascã a aducerii aminte precum întoarcerea unui fiu, fie el risipitor sau nu. Felicitãri!