La izvoarele toamnei
te regãseşte singur întotdeauna
amiaza care urcã şi urcã printre ramuri
pânã devine de neatins
lumina ca o corolã deschisã spre cer
îşi filtreazã tãria de odinioarã
şi mieii sunt aici parcã mai tãcuţi decât de obicei
apa se strânge mai uşor în fãgaşul
dintre pereţii stacojii ai frunzei
muzica devine acoperiş al lumii
şi niciun cocor nu rãmâne cu lecţia zborului neînvãţatã
La izvoarele toamnei
se adapã albina însetatã şi fluturele de jad al iernii
toţi creatorii de frumuseţi de aici pleacã mai încãrcaţi, mai vii
din vizuini subpãmântene
vulpile îşi ridicã spre soare vechile cranii
şi toate incantaţiile lor mormãite
spun ceva despre viaţa viitoare a pruncilor
despre noroc şi nimic despre frunze
Aici nicio poartã nu se deschide niciunde
sau nicãieri
toate îşi gãsesc rostul şi îşi primesc toate
dulcea povarã a vieţii
ascunsã într-un sâmbure gros de migdale amare
aici copacii nu-şi reneagã frunzele
iar ele nu se despart niciodatã de braţul care le aninã
pentru cã aici toţi şi toate se adapã
la izvoarele toamnei
Zic şi eu: hm! Citesc o datã şi poate mã inşel-întineresc cu 2 ani, revãd Plai natal-nu cred cã regret-mã intorc-cocorii, porţile, frunzele renegate -superb!! Mulţumesc pentru frumosa poezie!
Dacã a da un copy-paste este modul tãu de a face observaţii, nu ai nicio şansã de a progresa. Comentariul tãu este un copy-paste al obsrvaţiilor mele la postarea ta Mireasa Vreme
Deşi ai scris un text cãruia cu greu îi gãseşti vreo hibã gramaticalã, crede-mã cã am ajuns obosit la final fiindcã ai scris ceva lipsit de logicã. Eu te încurajez sã lecturezi poezie bunã pentru a scrie poezie bunã. Te salut!
