Frunzã a toamnei,
ruinele palatului
privesc coroanele cãzute în dizgraţie,
salturile cailor peste barierele clãdite în calea fericirii,
trapul lor elegant pe putrede poduri
încãtuşate cu jurãminte arzãtoare.
Oh, frunzã rece a toamnei,
pe faţa ta schimbãtoare
lumina se rãsfrânge ca într-o oglindã cu nervuri nehotãrâte,
în cãuşul tãu pãianjenul îşi gãseşte adãpost,
bruma capãtã blândeţe,
vântul îşi domoleşte haitele.
