Trecea seara pe lângã capetele noastre mirate
şi voalul tãu de fum şi de uitare
se încurca în crengile vişinilor desfrunziţi
de trecuta magie a verii.
Te sãltai pe vârfuri
ca sã priveşti pãsãrile din vârful castanilor
arşi de secetã ca nişte biete lumânãri istovite.
Îţi împleteai cosiţele în felul spicelor de grâu,
vântul îţi secera şuviţele de pe frunte
şi câte o pasãre se cuibãrea în lanul din pãrul tãu,
iar altele in coroana înaltã a nucului.
Nu mai ştiam dacã eşti tu sau alta
şi în mine încolţea încã o datã iubirea
ca un fir de iarbã în pântecul pãmântului.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cam incalcit acest vis.Ce sa-i faci,nimeni nu-i perfect!
