Un arici în noapte
îşi croieşte drum spre sãlaşul toamnei,
sub luminile Palatului,
pãrãsit de inimile nobile
care au populat cândva
bucata aceasta de lume
lãsatã pradã capriciilor maeştrilor de ceremonii
cu patalamale la şcoli strãine,
intrã prin frunzare
ca în propria lui casã,
râmã ca un porc
în jurul bucãtãriilor
ca şi cum i-ar plãcea sã-şi reaminteascã
mirosuri, clipe, locuri
impregnate în ADN-ul strãmoşilor lui,
respirã aerul proaspãt,
se hârjoneşte cu rivalii
şi scurmã pãmântul pe care a cãlcat
cu strângere de inimã
prinţesa rãnitã de aventurile prinţului.
Dinãuntrul Palatului lor minunat
maestrul de ceremonii anunţã sfârşitul balului,
ariciul îşi urmeazã chemarea
pe potecile întortocheate,
iar paşii prinţesei se înfundã în pãmântul reavãn.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Existã poveste şi în cotidianul nostru plin de ciment şi ipocrizie şi poate cã inimile curate încã o mai vãd. Mi-au plãcut versurile!
