Toţi au gândit cã şi-a dorit un locşor mai cald
atunci când nu au mai vazut-o dormind pe pavaj
acoperitã de câinele mic şi peticit
al cãrui nume îl acoperea câteodatã zgomotul furtunii
dar ea a vrut sã disparã
spre a nu mai oripila ipocrite sensibilitãţi înduioşate
pentru a lãsa în urmã râsete animalice şi glume fãrã perdea
A crezut cã pleacã spre un tãrâm mai primitor
cã se predã unor inimi pe care le socotea mai calde
şi-a pus un cearşaf de nori vineţii
a tras peste ea câinele acela mic
peticit ca o tablã de şah
pe care i-l lãsaserã ca prin minune
care-i ţinea de cald mai mult decât cel mai pufos caşmir
a descãlţat bocancii cãscaţi
golindu-i de ziare ca pe o bibliotecã
a rãmas cu amintirile
dacã mai avea cumva amintiri
a luat sticluţa de apã pe care i-au întins-o
a golit pachetul de ţigãri pe care i l-au dat
ca sã o ademeneascã aici
pentru ca apoi sã se poatã înzorzona
cu statistica lor fandositã
vântul învârtea câteva frunze în mijlocul bulevardului
cu aceeaşi graţie cu care legãna ornamentele de Crãciun
noaptea trecutã simţi pe buze rãcoarea primilor fulgi
şi-n inima ei tristeţea ademenise câteva amintiri vagi
despre un cãmin şi despre cineva care a iubit-o
dar acel cineva a dispãrut aşa cum venise
undeva în tavanul rece
pe care-l fixa pânã la epuizare
încât încãperea începu sã se roteascã
ca un montagne-russe
şi câinele se dãdu peste cap ca un saltimbanc
şi prinse din zbor ţigara care se rostogolea spre podea
puteai sã joci şah pe blana lui atât era de peticitã
ea îl strigã cumva anume
dar strigãtul se amestecã cu vuietul furtunii
care începuse sã zgâlţâie ferestrele
Cineva deschise o uşã
pe care pãtrunse un val de aer rece ca gheaţa
â€ţFãrã câini înãuntru! Îl iei la plecare!â€
Ţigara se stinse în timp ce câinele scânci
la subraţul îngrijitorului cãrunt
cu ochii inexpresivi şi gura ca o smochinã
Ar fi vrut sã se ridice sã-l smuceascã din braţele lui
şi sã-l ia înapoi
sã fugã undeva departe de zgomotul lumii
de parcã ai putea sã pleci undeva
fãrã sã te urmãreascã râsetul ei animalic
