Trãieşti ca şi cum m-ai putea iubi
te iubesc ca şi cum te-aş cunoaşte de mult
şi aş fi pierdut trenul cãtre o vârstã înaintatã
a sentimentelor.
Nu m-am dezis de mine niciodatã -
îmi place sã cred cã sunt un om liber -
am încã în ochi o patã de luminã
care vorbeşte despre ciocnirea planetelor.
Nu m-ai crede dacã ţi-aş spune
cã-n mine zac minereuri de iubire marţianã,
praf de stea nerãscolit încã de pasul cometelor,
inocenţã în stare purã,
aburul dimineţilor arat de bidiviii copilãriei,
Unde ţi-e pasul
lacrima,
frunza care îţi ascunde goliciunea inimii,
vorbirea care mã ia în posesie,
mã leagãnã
şi mã ascunde
ca şi cum ar vrea sã mã transforme
în cuvinte?
