Creştea dimineaţa în ochii ei
ca în fereştile unei cãsuţe acoperite cu stuf
undeva la marginea satului de pescari
toţi se uitau la ea sã priveascã rãsãritul acela
ca şi cum ar fi privit înãuntrul casei
de pe pleopele ei cãdea praf de fulgere
care mirosea a piatrã arsã
albinele scormoneau în pistruii ei ruginii
ca petele de pe ouãle de gâscã
şi se ridicau ca nişte bombardiere pline de polen
prin aerul acelei dimineţi
care fãcea cu mâna cãtre furtunã
mireasma pe care o rãspândea respiraţia ei
te lãsa hai-hui şi stingher
ca respiraţia unui stup
şi nu puteai sã-i mai uiţi fiinţa
deschisã doar pe jumãtate ca o corolã înaintea furtunii
niciodatã vântul nu se putuse lipi de pãrul ei
mai mult decât de apa unui râu
ploaia îi ocolea cu delicateţe paşii uşori
care parcã jucau şotronul peste fulgere
şi oaspeţii casei aceleia o iubeau atât de mult
încât nu o dezlipeau de ferestrã ca sã n-o tulbure
iar doamna aceea care plãtise biletul de avion
ca sã priveascã într-o zi rãsãritul
se aplecã încet spre pãtratul ferestrei
şi o privi în ochi pânã când o cuprinse ameţeala
şi uitã pentru ce venise
şi de atunci începu mereu sã zâmbeascã
