Întocmai ca Che, acel Che
care ştia înfrunta cu umor viaţa dar, mai ales, moartea,
încã sunt îndrãgostit de respiraţia ta rece, dimineaţã,
mãcar pentru înşelãtoarea idee a unui alt început,
mereu altul, mereu acelaşi,
pentru fiecare speranţã nãucitã în malaxorul zilelor,
resuscitatã în laboratorul indestructibil al inimii
pentru a sluji unei singure revoluţii,
aceea de a cãuta perpetuu un sens al iubirii,
un rost în orice nervurã,
o aşchie de fericire în orice dramã,
un zâmbet sub orice grimasã;
voi, cei care doriţi sã renunţaţi în fiecare clipã
la bruma de demnitate
pentru o firimiturã la masa celebritãţii
care sã vã satisfacã orgoliul umflat
ca o plagã plinã de puroi,
voi, cei care uitaţi cã inima vã jinduieşte dupã o clipã de adevãr,
ascultaţi tânguirea cuvintelor
care se veştejesc în lipsa sentimentului
care sã le anime sensurile,
iubirea vi se clatinã, logica falseazã;
voi cei care doriţi a schimba izvoarele Nilului
dar uitaţi sã ucideţi premeditarea urii,
prietenia fãţarnicã, interesul ascuns în vorbe atent ticluite,
nu veţi reuşi sã-mi ucideţi iubirea autenticã,
verbul clar, logica fãrã cusur,
care sunt acele arme pe care alte mâini
le vor ridica dupã mine pentru a sluji viaţa
în numele iubirii care se aratã
mereu alta, mereu aceeaşi.
|
