E greu sã taci acum
când ai învãţat sã vorbeşti
pe limba privighetorilor
aştepţi cu urechea pâlnie
în frunzişul care-şi ia rãmas-bun
de la mugurul-mormânt
e greu sã rãmâi suspendat
de contondentele tale cuvinte
care îţi aduc din ce în ce mai puţine satisfacţii
şi care nu te lasã sã le pui cãpãstrul
decât seara târziu
în restul timpului pasc în sãlbãticie
iarba-norilor
Cu foarfecele de vie ascuţit pe albe povârnişuri
mergi sã dezlegi taina cireşului
şi sã desfaci porumbarul
de sub vraja gerurilor
cu un gest de patriarh inocent
Aştepţi cântecul acesta
ca o mântuire de neştiute blesteme
cauţi sã îţi faci datoria de om
care-şi aşteaptã oaspetele venit de departe
deretici fãrã grabã prin vechile cuiburi
rânduieşti prin mucegãitele cãmãri ale toamnei
renunţi la o parte din proastele obiceiuri
ca vorbitul prin semne
privitul de-a lungul câmpurilor
îţi cumperi o cãmaşã nouã
nu iei în seamã obrãzniciile iernii
care-şi pierde misterul
dincolo de cocoaşele dealurilor
acum e timpul
iarna ţi-a dat un rãgaz
eşti gata sã renunţi la tãceara ta
grea ca acest trunchi plin de sevã
care-şi alãpteazã mugurii fãrã odihnã?
Când privighetorile îşi vor împãrţi noaptea
ca pe o bucatã de tort
te vei putea întoarce
sã-ţi adapi cuvintele în tãcere.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Îmi place mai ales imaginea cuvintelor contondente
şi fãrã cãpãstru care pasc iarba-norilor şi aşteptarea ca o mântuire...
