Când m-am întors din lume
şi am deschis poarta casei
am privit în ochi ploaia
aşa cum de mult nu mai privisem
o cunoştinţã plecatã în depãrtãri
cu trup diafan sãltat uşor pe braţele vântului
cu cãlcâiul crãpat şi plete de frunze arse
plecate în bejenie la orgiile toamnei
şi deodatã mi s-a fãcut dor de bunica
despre care factorul poştal nu mai aduce nicio veste
şi domiciliul ei îl dezorienteazã profund
nemaifiindu-i cunoscut
Salcâmul de care se împiedicã paşii ploii
când trece pe la noi la fel ca acum
îmi aminteşte de clãtitele ei simple
de maşina de gãtit pe lemne
care ducea pe horn o parte din poveştile despre rãzboi
de pletele ei albe care se desfãceau pe chipul
brãzdat ca un povârniş de munte
de sufletul ei lãsat pradã ninsorilor
şi , oh, da, de mâinile veştejite
în cãutarea lemnelor pentru foc
Când am fãcut încã un pas ploaia dispãruse
şi în bucãtãria micã de varã din antreu
am auzit tigaia înnegritã care pornise sã sfârâie
şi un miros cunoscut înflorise
în nãrile care amuşinau trupul ploii
care-şi pierduse urma.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tudor te citesc cu mare placere, versul tau este profund, bine conturat, poezia transmite, felicitari
