întoarce-te odatã cu liniştea pe care o chem
în mine de departe,
odata cu mirosul încins al serilor de august
pe moarte;
întoarce-te ca şi cum nu ai mai fi fost aici
niciodata deplinã
ca un foşnet de raze de lunã îndrãgostit
de o noapte seninã.
întoarce-te când berzele îşi lasã cuibul
pradã norilor,
sã alini visul pierdut al arinilor lãsaţi
pradã ninsorilor,
lasã din nou firul vieţii tale domoale
prin mine sã curgã
nu-ţi lãsa apele tulburi în somn sã m-ajungã;
ascultã-mi tãcerea ce-ţi cântã mai mult ca pãdurile,
întoarce-ţi privirea şi pasul şi vindecã-mi gândurile,
nu lãsa visul sã se afunde în mlaştina timpului,
dã curaj inimii sã-nfrunte tristeţea gândului.
pune în mine din nou o fântânã, sã-i curãţ izvoarele
la care bucuriile sã se adape precum mioarele,
fã o mãsura din toate, redã-ma ţie,
sã fiu privighetoarea din inimã
ce se întoarce-n glie.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Mi se pare ca o rugãciune pentru sãrbãtoarea de azi. Mulţumesc. Am sã o împrumut, sã-mi dãruiascã frumos, nãdejde, când puterile se vor împuţina. Am mai citit-o, dar acum o aud altfel. Eh, stãrile sufleteşti sunt sclavele poeziei!
