Timpul cu barba colilie
îi şfichiuie figura ţeapãnã
ca o ploaie rece de primãvarã.
Picãturi de timp i se scurg
prin brazdele chipului, împietrindu-l
ca privirea unei gorgone.
Împrejur,
pãmântul îi mulţumeşte pentru semãnãturã,
animalele, pentru iarba cositã,
pielea, pentru rãcoarea serii.
Ochii lui primesc ploaia,
care se scurge de pe barba timpului
pânã în irişii arşi de soare.
Picioarele - trunchiuri scorburoase,
prind rãdãcini proaspete în carnea pãmântului.
Pe timpan i se rãtãceşte un greier.
Stiu cã am apreciat la tine onestitatea şi spiritul constructiv prin care aduci în spaţiul observaţiilor o surprinzãtoare normalitate. Pentru cã acestea sunt lucruri de care ducem mare lipsã aici.
Sunt conştient cã originalitatea în artã e aproape imposibilã. Suntem toţi tributari lecturilor care au trecut prin noi, senzaţiilor şi sentimentelor noastre. Acesta e sentimentul care a trecut prin mine şi s-a cristalizat acolo. Aşa l-am simţit pe tata şi mã bucur cã ai simţit la fel ca mi
Foarte buna poezie, tema este filozofica, ai scris bine cu imagini si metafore, finalul surprinde..Un mare, mare excelent si din inima felicitari.
"Picioarele - trunchiuri scorburoase,
prind rãdãcini proaspete în carnea pãmântului.
Pe timpan i se rãtãceşte un greier"
