Un stol neguros cu plumb si ciori,
Navala dau cararii serii.
Se-ntind, se strang, se-mprastie iar
Deasupra-mi in noua ceruri.
Se desprind si pleaca, rup si taie
Fundalul negru-plumburiu,
Copacii-i lasa goi, subtiri. Valvatai!
Copaci ce pompau ca niste vene-odat’
Oxigen in sistemul nostru cordial,
Egoist.
Taiem copacii, ne deranjeaza;
Nepasatori operam in spatiul naturii-
Ne incalzim, dar ne certam si ne relaxam
Iubirea-i in vacanta oare?
Disolutia universului e-aproape
Comprimare deplina a materiei-
Soarta ne pedepseste crunt, groaznic
Cu un nou Bing-Bang necrutator.
Prietenia! Frumos, dar lasa loc...plumbului
Ca marginitor al sufletelor noastre.
Va iubesc prea mult, dar ma respingeti usor,
Devin o cioara intr-un roi de ploi.
Ma doare-nu mor.
As vrea sa le mai vad asezandu-se odata,
Dar e prea tarziu, particulele s-au risipit,
Doar o urma a cea fost odata
Iubirea ma lasa...in loc?!
Un suflet ravasit.
Mii si mii de ani pot trece fluierand,
In cercuri stranse, or bate la o poarta,
Dar particulele nu se vor mai strange nicicand
Iar eu voi ramane un nimic laolalta.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cred cã titlul e cel care leagã mesajele diferite pe care le-ai pus în aceeaşi poezie. Mã bucur cã nu "mori" când te doare.
