De m-as putea intoarce din nou la casa fara ciori
S-o vad macar o data,
Copilaria mea, acolo, in fiecare coltisor
Vantul bate, iar colturile se crapa.
De-as putea veni din nou la livada fara sot,
Macar sa zburd o clipa si-apoi,
Sa se duca totul, cu vantul odata
Sa nu mai aduca nimic inapoi.
Ca uite, bradul cel vechi sta paznic semet,
In poarta granitei copilariei mele.
De acolo, de sus vedeam turla bisericii, in apus
Acum, pentru mine, numai copilaria-mi apune.
De ce suntem lasati prada timpului dezordonat,
Ca frunze-n bataia vantului,
Ca firmituri in calea apelor
Derizorii celule de molecule de melancolie.
Sangele simt cum mi se-ncheaga incet
Negru-mi mai curge prin vene,
Tasneste din inima-mi compusa din pene
Scrisa pe fiecare e durerea mea.
E greu, asa e timpul, ne-ngenuncheaza asteptand
Sa dam socoteala-tot ce-am facut.
Am facut pentru ca asa am facut,
Nu mai facem pentru ca am facut-ceva rau, ceva bun…
O clipa as vrea timpul sa ma lase
Sa se opreasca din iminenta-i contorsionare,
Sa ma lase-n pace, iadul sa-l inchida
Sa ma lase-viata sa mi-o calauzeasca.
Milenii, decenii vor strabate satul copilariei mele
Lasand in urma calea pentru altele
Iar eu, omul, poetul voi ramane un simplu cuvant,
Simpla cerneala pe o foaie...
