într-un copac mi-am ascuns jumãtatea de noapte
pe care frunzele au gãsit-o tãcând
dupa cealaltã pe care ţi-ai legat-o la tâmplã
sã ştii dacã mai visez în timp ce nu rãspund
la chiotul vântului tac mã prefac
adormit prin pomii cu miros de femeie
sunt inorogul ce nu doarme-n pãdure
încãpãţânat ca rãsãritul de unul singur
sã dau la o parte stelele din faţa pãmântului
munţii sã-i cobor într-o avalanşã mutã
care ţine o jumãtate de somn
nu trece nici un cocor nu întârzie nici un frig
trag ramuri sã-ţi vãd nemurirea
am gonit pãsãrile sã te ascult
şi pe furiş dupã tine în urma ta
pe urmele calde umbra ţi-o urmez
ştie el bine ce face dacã m-a lãsat sã te gãsesc
când îmi apari în faţã atât de aproape
ca o tufã cu mere sãlbatice
trebuie sã respirãm pe rând aerul dintre noi
în locul ãsta strâmtat de veşnicie
singurul care-mi ştie nodul ascuns
şi grav când şoptesc în sufletul meu pentru mine
pentru amândoi
ca şi cum n-aş vrea sã mã auzi rostind
ca o eliberare de moarte:
eva!